|
Bancile si IFN-urile au unda verde la noi reguli de provizionare in cazul creditelor reesalonate. Bancile comerciale si institutiile financiare nebancare vor aplica, din aceasta luna,
noua norma de provizionare a creditelor reesalonate, a anuntat Florin Georgescu, prim-viceguvernator la Banca Nationala a Romaniei. Potrivit reglementarilor anterioare ale BNR in domeniul provizioanelor, daca un imprumut era reesalonat, acesta ramanea in ultima categorie de risc in care a fost incadrat. Prin urmare, banca trebuia sa constituie acelasi nivel de provizioane ca si cum creditul ar fi fost inscris intr-o categorie riscanta. Noile prevederi permit institutiilor financiare sa incadreze creditul reesalonat intr-o categorie de risc pentru care vor constitui mai putine provizioane. "Reesalonarea unui imprumut inseamna o singura miscare. Daca un credit aflat in categoria pierdere este reesalonat, banca, sa zicem, il incadreaza in segmentul standard. Dupa un timp, daca imprumutul devine neperformant, banca va incadra creditul in segmentul pierdere si acolo va ramane pentru toata perioada", a precizat Georgescu. Normele BNR arata ca, in prezent, pentru creditele acordate de banci, nivelul provizioanelor reprezinta 0% din valoare pentru cele clasificate drept standard, 5% pentru cele in observatie, 20% la creditele substandard, 50% la cele indoielnice si 100% pentru cele considerate pierdere. (Sursa: imopedia.ro)
|